De ce Oratorium?

De ce Oratorium?

În societatea laică, aceste capodopere sunt privite ca valori culturale importante, însă mesajul lor este aproape trecut cu vederea. Oratorium îşi propune să aducă mesajul acestor lucrări în prim plan, ca o provocare la reflecţie şi o chemare la credinţă şi acţiune.

În bisericile evanghelice, în schimb, aceste capodopere sunt aproape necunoscute, iar puterea lor ignorată. Unde sunt cunoscute, sunt privite prea adesea ca nişte lucrări care nu prezintă interes general, ca nişte preocupări ale unei elite. Pe de altă parte, mulţi credincioşi, fiind influenţaţi de spiritul vremii, preferă să-şi petreacă timpul de recreere cu muzici uşoare, filmele sau multitudinea de lucruri atractive – dar de valoare îndoielnică – de pe internet. Exprimările culturale de acest tip, în loc să învioreze, să înalţe sufletul sau să lărgească perspectiva, au tendinţa să reducă capacitatea noastră de a reflecta profund, de a simţi nuanţat şi de a deosebi lucrurile alese. În schimb, lucrări de genul capodoperelor vizate de Proiectul Oratorium, tocmai cu astfel de daruri îi răsplătesc pe cei care fac efortul de a le descoperi. De aceea, Oratorium îşi propune să implice un număr cât mai mare de corişti din cercurile evanghelice în experimentarea acestor capodopere „la prima mână”, învăţându-le şi cântându-le în concerte.

Follow Me