Georgiana Simonov

Georgiana Simonov

Născută la Târgoviște, soprana Georgiana-Valentina Simonov a studiat vioara la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din localitate, continuându-și apoi studiile muzicale la Universitatea „Valahia”, specializarea Pedagogie muzicală. Dorind să se perfecționeze în arta cântului a absolvit cursurile de canto licență și masterat ale Universității Naționale de Muzică din București, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. 

Încă din timpul studiilor și până în prezent a susținut concerte și recitaluri atât în București: Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul George Enescu, Catedrala Sf. Iosif, Palatul Suțu, Biserica Lutherană, Opera Comică pentru Copii, în țară: Brașov, Miercurea Ciuc, Arcuș – Covasna, Horezu, Rm. Vâlcea; cât și în străinătate: Austria – Ambasada României la Viena, Germania – Heilbad-Heiligenstadt, Franța – Jonzac, Slovenia – Koper și Bled. A colaborat cu dirijori precum: Alain Charron, Cristian Brâncuși, Ciprian Teodorașcu, Marcel Costea, Kenneth Tucker, Bogdan Vodă, Ciprian Țuțu, Steffen Schlandt, Toufic Maatouk și Roberto Salvalaio.

În calitate de artist liric a colaborat cu instituții precum Filarmonica „Muntenia” din Târgovişte, Filarmonica „George Enescu” din București; Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Din anul 2012 și-a început colaborarea în cadrul Corului Academic Radio, iar din anul 2015 este membră a aceleiași formații unde susține activitatea în dublă ipostază atât de artist liric, cât și de solistă.

Follow Me